Medicina familiei a cunoscut un recul în anii 50-70 când medicii s-au specializat tot mai mult. A revenit apoi în forţă începând cu anii 80, devenind chiar o specialitate medicală, fenomen impulsionat de cele mai multe guverne şi case de asigurări de sănătate. Acestea observaseră o tendinţă a sistemului medical de a deveni din ce în ce mai scump şi – paradoxal – mai haotic, pe măsură ce creşte gradul de specializare a medicilor.
Medicina familiei este centrul (sau miezul) specialităţilor medicale, raportul său cu celelalte specialităţi medicale fiind ca raportul dintre strategie si tehnica de luptă. Rolul medicului de familie este deci cel de strateg al stării de sănătate a omului sănătos sau bolnav. Aşa cum Asclepios a avut două fiice: Hygeia şi Panaceea, medicul de familie este axat deopotrivă atât pe prevenirea stării de boală cât şi pe combaterea bolii deja apărute. În cele mai multe cazuri el face asta singur: uneori însă apelează la ajutorul calificat al colegilor săi de alte specialităţi, fiind în această situaţie dispecer de caz şi avocat al pacientului în faţa haţişurilor sistemului medical.
Calităţile unui bun medic de familie sunt (dincolo de competenţa pur profesională – valoare a oricarei specialităţi medicale): de a explica limpede pacienţilor lucruri legate de sănătatea lor, de a-i informa în privinţa tuturor opţiunilor posibile privind prevenirea bolilor, diagnosticul şi tratamentul; de a putea fi uşor de găsit şi de abordat de către pacienţii săi; de a avea relaţii şi legături în lumea medicală şi de a avea noţiuni de legislaţie medicală.
Pentru ansamblul sistemului medical (alcătuit din pacienţi, specialităţi medicale sectoriale, specialişti în politici de sănătate, farmacişti, etc) medicina de familie este ceea ce este logica pentru filozofie sau ceea ce este placa de bază pentru computerul de pe care tocmai citiţi aceste rânduri.
Pacientul şi medicul lui: drepturi şi obligaţii
Între pacient şi medicul său de familie se stabileşte o relaţie de parteneriat de tip “contract mutual”, fiecare având fa ţă de partenerul său drepturi şi obligaţii.
» Drepturile pacientilor în raport cu medicul de familie:
› Dreptul de a-şi alege liber medicul de familie şi de a-şi putea schimba medicul de familie. Schimbarea medicului de familie este un act unilateral şi nu necesită aprobarea medicului de la care se pleacă sau a vreunei autorităţi. Nu este permis nici unui angajator să facă presiuni asupra angajaţilor cu privire la înscrierea lor pe lista unui anumit medic de familie (de exemplu pe motive de tip “firma noastră este arondata la…”)
› Dreptul la informare: Pacienţii au dreptul de a fi informaţi într-un limbaj inteligibil asupra stării lor de sănătate, asupra tratamentului şi a eventualelor alternative terapeutice (inclusiv asupra alternativei de a nu trata), asupra gradului de risc al investigaţiilor şi manevrelor medico-chirurgicale.
› Dreptul la gratuitatea actelor medicale care fac parte din “pachetul asigurat” cum ar fi: consultaţii la cabinet, primirea de reţete compensate sau, după caz, gratuite, vaccinările obligatorii, primirea de bilete de trimitere sau de internare. Medicul nu poate pretinde anumite tarife pentru astfel de acte medicale.
» Obligaţii ale pacienţilor în raport cu medicul lor de familie:
› Obligaţia de a se prezenta la consultul anual care are rol profilactic (= caută sa prevină apariţia sau agravarea bolilor) precum şi la vaccinari în cadrul campaniilor de vaccinare obligatorie.
› Obligaţia de a-şi anunţa medicul de familie când: s-au înscris la un alt medic de familie; un alt medic le-a prescris un anumit tratament sau o investigaţie, au apărut modificări în starea de sănătate sau în datele personale (de exemplu schimbarea numărului de telefon !)
› Suplimentar faţă de cele de mai sus, la cabinetul nostru există obligativitatea programării pacienţilor pentru consult medical sau pentru ORICE act medical. Programarea se poate face telefonic folosind numărul de telefonie fixă (324 45 60). Telefonul mobil al doctorului dv se foloseste NUMAI în situaţii de urgenţă deosebită. În cazul în care nu puteţi veni la data şi ora programată sunteţi rugat(ă) să daţi telefon cât mai din timp pentru anularea programării (altfel imaginaţi-vă că doctorul care vă aşteaptă va desena cerculeţe pe hârtie timp de 30 de minute).
» Drepturile medicului de familie în raport cu pacientul său:
› Dreptul de a exclude pacienţi de pe lista sa de capitaţie pentru motive bine întemeiate (de exemplu: lipsa de civilitate în relaţia medic-pacient, nerespectarea în mod repetat a programării, nerespectarea tratamentului prescris sau a investigaţiilor cerute; restrângerea activitaţii cabinetului). Excluderea se realizează prin scrisoare înregistrată (de tip preaviz de 30 de zile). La cabinetul nostru nu am avut asemenea cazuri până în prezent.
› Dreptul de a refuza cererea pacientului de a i se prescrie anumite tratamente, de a primi anumite trimiteri, de a se face anumite investigaţii, de a se elibera alte acte medicale (adeverinţe, concedii etc), atunci când există motive medicale sau de conştiinţă pentru acest refuz (o situaţie des întâlnita este cererea pacientului de a primi o reţetă cu un anumit medicament pe motiv ca aşa a citit în revista As, pe Internet, aşa i-a recomandat cardiologul, psihiatrul sau vecinul care e veterinar).
» Obligaţiile medicului de familie faţă de pacient:
› Obligaţia de confidenţialitate: Orice fel de detaliu referitor la pacienţi este considerat secret de serviciu şi nu poate fi divulgat.În practică abaterea de la acest principiu se produce mai des când între medic şi firma sau instituţia la care lucrează pacientul există înţelegeri de tip “spuneţi angajaţilor să se înscrie la noi, iar noi vă spunem care pacient suferă cu capul şi care pacientă e gravida”. Nu există astfel de înţelegeri între cabinetul nostru şi vreun angajator, înţelegeri pe care le considerăm imorale.
› Obligaţia de a prescrie tratamentele sau investigaţiile pe care le consideră cele mai adecvate interesului pacientului. Este principiul “bona fidae”. Probleme de acest tip pot apărea atunci când medicul are o înţelegere de comision cu anumiţi furnizori de medicamente sau de investigaţii – fenomen aflat la limita eticii, dar care cunoaşte o mare răspândire în lumea medicală.
Tendinţe ameninţătoare în dezvoltarea medicinei de familie.
În ultimii ani se conturează anumite tendinţe (ameninţări) în politicile sanitare care, dacă nu vor fi contracarate adecvat, vor întuneca viitorul profesiei medicale şi vor zdruncina legătura medic-pacient. Ameninţările pe care le-am numit “A” şi “B” vin din partea factorului politic, iar ameninţările de tip “C” vin din partea unor lideri de opinie ai lumii medicale.
Ameninţarea A: Dezvoltarea exagerată a sistemului de asigurări de sănătate şi monopolizarea sa de către stat. Aceasta tendinţă se bazeaza pe o filozofie greşită, potrivit căreia sănătatea persoanelor nu ar fi o problemă a persoanelor, ci o problemă a statului. Teoretic orice om care munceşte, a muncit sau care acum învaţă, dar va munci este asigurat. Practic statul obligă pe oameni să plătească un impozit pe sănătate (de regulă de 13,5 % din venituri, adică enorm), bani care ajung într-o oală comună numită “bugetul consolidat al Statului”. Nu este vorba de un adevărat sistem de asigurări aşezat pe principii economice, ci de o impozitare mascată sub demagogia “interesului general al societaţii”. Nimeni nu primeşte vreo poliţă în care să se specifice care este riscul asigurat, care sunt limitele şi excluderile. Este de subliniat că din banii pe care pacienţii şi angajatorii lor sunt siliţi să-i plătească statului, la doctorul lor de familie ajung 2 RON (doi lei) pe lună, bani din care medicul trebuie să platească electricitatea, întreţinerea, asistenta, impozitele, formularele, etc. Consecinţa acestui sistem este că medici din ce în ce mai săraci tratează pacienţi care plătesc din ce în ce mai mult pentru servicii medicale. Ei se uită pe fereastra cabinetului şi văd o clădire din ce în ce mai înaltă: este sediul Casei de Asigurari.
Ameninţarea B: inflaţia legislativă în domeniul sănătăţii. Aceasta este o expresie a unei tendinţe generale de exces de juridizare în toate domeniile sferei private. Legile sunt tot mai multe, mai stufoase, mai greu de cunoscut şi de priceput. Se schimbă tot mai des. Consecinţa este că apar tot mai multe organisme de conducere, de coordonare, de control, care la rândul lor trebuie să aibă activitate ca să-şi justifice existenţa, într-o spirală vicioasă. Doctorii de familie de acum 100 de ani se ocupau cu sănătatea pacienţilor lor. Noi, cei de acum, ne ocupăm de completarea unor acte, registre, hârtii şi “situaţii”, deoarece, în cazul unui control nu este important ceea ce ai făcut, ci ceea ce ai scris. O altă consecinţă a excesului de juridizare o reprezintă denaturarea raporturilor umane dintre pacient şi doctor: ei nu se mai percep ca doi aliaţi aflaţi pe aceeaşi parte a baricadei, dincolo de care este suferinţa şi boala, ci ca două părţi contractuale între care există posibilitatea unui litigiu, trebuind să fie atenţi să se conformeze anumitor practici administrative prestabilite.
Ameninţarea C: Subminarea medicinei ca artă. “Medicina bazată pe dovezi” este un concept relativ nou, potrivit căruia orice diagnostic trebuie dovedit de anumite aparate. La prima vedere, poate că sună bine. Trebuie ştiut că iniţial, acest concept a apărut în SUA ca o reacţie a medicilor hărţuiţi de avocaţi. S-au alcătuit “ghiduri de practică” al căror ideal (neatins) este de a prevedea soluţiile de urmat pentru fiecare situaţie în parte, ghiduri la care medicii trebuie sa se conformeze, deoarece în caz de litigiu nu este esenţial dacă pacientul a murit, ci dacă medicul s-a conformat ghidului de practică. Aceste ghiduri (elaborate de “autorităţi ştiinţifice” potrivit unor interese adesea impure) au urâţit arta medicinii şi au încurajat iresponsabilitatea medicală. Potrivit acestui concept icterul nu mai înseamnă îngălbenirea pielii, ci creşterea bilirubinei peste 1,2 mg %. Poate că în următorii 10 ani ameţeala nu va mai însemna senzaţia aceea de a cădea, ci va trebui fiecare pacient mai întâi vopsit, apoi pus într-o centrifugă, turat 38 de secunde la 150 rotaţii / minut, apoi eliberat din centrifugă: se va măsura aria vopselei de pe podea şi se va compara cu rezultate standardizate pentru vârsta şi sexul respectiv. Fiecare medic de familie va trebui să-şi cumpere centrifuga umană de la furnizorul acreditat “Videanu Medical Endowment SRL”, punând noua cheltuială “pe costuri”. Nici un secret că în final aceste costuri vor fi suportate de asiguraţi, deoarece actualul nivel al impozitului pe sănătate va deveni insuficient.